„Bunul simt nu face bani, dar face toti banii.” (Gavriil Stiharul)
Bun gasit!
Nu de mult am citit cateva cuvinte despre bunul simt care mi-au ramas in minte, cuvinte care spuneau cam asa „Draga prietene, este o mare tristete pentru noi sa fim parte a decesului unui foarte drag prieten care se numea…BUN SIMT.” Cum vi se pare ca suna aceste cuvinte? Pentru mine „deces” in acest context nu suna deloc aiurea si nu mi se pare prea mult. As putea spune chiar ca e prea putin spus.
Bunul simt nu mai exista…dar stop. As zice mai intai sa definim un pic aceasta sintagma. As putea defini bunul simt ca pe o stare de fapt, un fel de a fi al unui om oarecare, la un anumit moment dat. Stii oare sa faci fata unor anumite situatii, sau mai ales in cazul in care esti pus fata in fata cu diverse persoane care asteapta din partea ta foarte mult bun simt? Din ceea ce pot observa zilnic cu ochiul liber, pot doar sa spun ca sunt extrem de dezamagita sa vad cum respectul si bunul simt se pierd pe zi ce trece tot mai mult.
Cand avem nevoie de bun simt si de unde pornim cu el in viata?
Aceasta mare calitate a omului (as putea-o numi chiar comoara), ar trebui sa creasca odata cu el; ar trebui sa fie dobandita inca din copilarie si sa fie invatata din sanul familiei, al educatorului sau al invatatorului s.a.m.d. Dar ce te faci atunci cand nici familia nu se dovedeste a-ti fi de ajutor in acest sens? Pentru ca in zilele noastre, avem un numar ingrijorator de mare de familii separate, familii cu situatii precare, sau familii care habar nu au de copii. Solutia ar fi ca acel copil sa mearga la scoala, sa-si vada de treburile lui, si usor, usor sa incerce sa realizeze singur cam ce presupune acest bun simt. Poate ca unii reusesc asta pe parcursul vietii, insa cei mai multi niciodata.
Ce ne facem insa cu persoanele care provin din familii „bune”, educate, instarite? Culmea e ca aceasta categorie o depaseste cu mult pe cea de mai sus, in ceea ce priveste lipsa bunului simt. Daca cei saraci pleaca capul de cele mai multe ori si lasa mult de la ei, pentru ca stiu ce inseamna greutatile, ceilalti aproape ca nici nu te privesc atunci cand iti vorbesc. De ce le-o fi atat de greu?
Cand intalnim astfel de cazuri? Poate de fiecare data cand ajungem in fata unei postarite, poate de fiecare data cand mergem sa ne rezolvam orice fel de problema care presupune pentru angajati lucrul cu publicul, poate de fiecare data cand ne aflam intr-un spital…de ce? Aproape zilnic stau si ma intreb de ce unii oameni sunt angajati in astfel de locuri. De ce unii isi permit nesimtirea de a le raspunde urat oamenilor carora de fapt ar trebui sa le rezolve problemele? Mai mult decat atat, oare de ce astfel de oameni mai sunt si platiti? Probabil doar pentru a te indispune pentru intreaga zi si pentru a-ti scoate peri albi.
Nevoia de bun simt este una mare, profunda; ai nevoie de acest dar zilnic si in orice situatie. De mult ori poate ai zis in gandul tau despre cineva „bai, macar din bun simt si tot ma suna, chiar daca nu-i face placere sa vorbeasca cu mine de obicei” sau „macar din bun si tot trebuia sa-i dea si ei o floare” si multe, multe alte situatii.
Dar pana la urma totul se rezuma la bunatate si la amabilitate, pentru ca bunul simt de aici porneste de fapt. Daca ai bun simt, poti avea amabilitatea de a-l ajuta pe acel om care vine la tine, pentru ca tu esti pus acolo sa-i rezolvi treburile si pentru ca esti platit pentru asta. Daca esti bun si ai sufletul mare, poti face multe, foarte multe pentru toti oamenii care iti calca pragul. Nu uita ca si un simplu gest, un zambet, sau o vorba buna inseamna enorm! Insa rautatea reuseste sa castige lupta de fiecare data. Pacat!
Din nefericire, putini raman aceia care au cunoscut bunul simt cu adevarat si mai putini sunt aceia care si-au dat seama ca a plecat dintre noi…
Noapte buna!
